Știai că Caroli are o etichetă magică?

Produsele alimentare trebuie să fie păstrate la temperatura corectă, iar dacă vorbim de produse mai speciale precum mezeluri sau lactate, aceste produse trebuie să respecte cu strictețe recomandările de păstrare. Temperatura trebuie să fie cea recomandată de producător și menționată pe ambalaj. Carnea și lactatele fac parte dintr-o categorie de produse mai speciale, acestea se pot strica într-un timp scurt dacă nu sunt păstrate la o temperatură optimă și într-un spațiu de depozitare corect.

In urma unei campanii de promovare, am descoperit ceva foarte interesant. Cei de la Caroli Foods, adica producatorii mezelurilor Caroli au realizat o eticheta „magica” daca pot sa ii spun asa.

Eticheta se numeste Carolimetru Termic si te ajuta sa pastrezi produsele Caroli la temperatura potrivita. In acest moment eticheta poate sa fie gasita la salamurile Semenic Extra. Dar, ce face mai exact eticheta?

Salamurile Semenic Extra au o recomandare de pastrare de 2-8 grade celsius, atunci cand produsele sunt pastrate la aceasta temperatura, eticheta Carolimetrul Termic este de culoare verde, adica totul este in regula. Dar atunci cand temperatura urca si trece de 8 grade celsius, atunci eticheta se face galbena, asta inseamna ca produsul nu este pastrat la temperatura corecta. O astfel de eticheta am vazut si la un brand de bere, nu mai tin minte cum se cheama pentru ca nu sunt consumator de bere.

Mai jos aveti reclama in care este prezentata noua eticheta cu cadran termosensibil.

Astfel de produse sunt mai mult decat necesare. Ne invata cum sa pastram produsele corect, sa fie bune pentru folosire si sa nu avem probleme. #mâncarecunotificare ar trebui sa fie astfel de etichete pe toate produsele disponibile, cel putin cele care necesita conditii de pastrare mai speciale, adica mezeluri si lactate.

Astept sa vad daca o sa apara in urmatoarele luni la toate produsele Caroli aceasta eticheta. Ma gandesc ca ar insemna costuri suplimentare pentru ei, dar ne ofera o unealta utila, sa pastram corect si corespunzator produsele.

Alege cu atenţie furnizorul de servicii web

În acest articol am decis să vorbesc puțin despre serviciile de găzduire web, o prezentare scurtă a ceea ce înseamnă un serviciu de găzduire web, cum să alegi cel mai potrivit serviciu de găzduire și câteva sfaturi și păreri personale despre serviciile de găzduire din România și alte țări. So… let’s start!

Ce înseamnă găzduirea web?

Dacă ai căutat ce înseamnă găzduire web și ai găsit definiții din care nu ai înțeles nimic, atunci, lasă-mă să-ți explic, pe scurt, ceea ce înseamnă găzduire web. Găzduirea web se referă la spațiul oferit pentru site-ul tău, adică un spațiu de stocare unde este stocat site-ul tău (fisere, texte, imagini…). Nu ai înțeles? Nici o problemă. Să zicem că vrei să îți faci o casă, iar terenul este găzduirea web, iar casa site-ul. Nu îți poți face o casă fără teren, nu? Așa e și cu găzduirea web. Nu îți poți face un site dacă nu ai găzduire web.

Pe lângă serviciile de găzduire web mai există și alte servicii precum găzduirea dedicată pentru platforma WordPress sau platforme de comerț electronic, servere VPS sau servere dedicate. În acest articol nu o să discut de servere VPS sau servere dedicate pentru că nu am încercat niciodată, așa că, decât să scriu baliverne mă limitez la găzduirea web și alte servicii interesante despre care vreau să vorbesc.

Alege mereu cele mai bune servicii web!

Primul site pe care l-am făcut a fost în 2006, încă mai există și astăzi și este găzduit la o firmă care oferă găzduire web gratuită. Are câteva pagini, text și câteva imagini, nimic mai mult. A fost un site pentru un atestat la liceu, începutul meu în carieră ca să spun așa. De atunci, până azi, am încercat o mulțime de servicii oferite de diferite companii din România și alte țări.

Au fost momente când am plătit un preț foarte mare și am primit servicii ridicole, dar alte ori, când am plătit mai puțini bani am primit servicii decente, dar nu tot timpul. Am învățat că serviciile web, indiferent că vorbesc aici de găzduire web, găzduire cloud sau înregistrare domenii sunt pentru diferite grupuri de clienți. Fiecare companie își face un profil de clienți și încearcă să le ofere serviciile acelor clienți. De multe ori nu mă încadram în acele profile și eram un client dificil, din cauza că nu îmi oferea ceea ce credeam eu că trebuie să îmi ofere.

Dacă ai nevoie de găzduire web, cel mai important lucru este să te documentezi despre serviciile oferite de firma la care ai vrea să ai site-ul găzduit. Eu așa fac mereu. În ultimii trei ani de zile am ales foarte bine, tocmai din ceea ce am învățat în trecut, iar acum, alegerea unei firme care să îmi ofere găzduirea pentru site-urile mele nu este o acțiune grea de realizat.

Cele mai multe site-uri le am găzduite la clausweb.ro, iar dacă tot am menționat această firmă să spun cum am făcut atunci când am ales această firmă de găzduire.

Am căutat informații despre datele de înregistrare a firmei. Am găsit rapid informațiile necesare despre firmă precum denumire, adresă și număr de telefon. Am verificat de câți ani e activă firma, dacă are profit și angajați. Dar nu m-am oprit doar aici. Am căutat părerea clienților, am citit zeci și zeci de păreri. Indiferent ca ești o firmă mare, mică, gigant, veche sau nouă, ai și clienți care nu sunt mulțumiți de serviciile oferite. Am făcut o rată a ceea ce am găsit, adică recomandări și nerecomandari. Iar pe urmă, am căutat site-uri găzduite la ei și le-am monitorizat pentru zece zile. Totul a fost pe plus la calculele mele și într-un final, am comandat timid un pachet de găzduire.

Iar prin astfel de cercetări poți să găsești furnizorul care să îți ofere cele mai bune servicii de găzduire.

 În online „mărimea” este un factor decivis?

Multe companii din România dar și alte țări oferă mult. Spațiu de stocare nelimitat. Adrese de email nelimitat și câte și mai câte. Dar dacă căutăm informații despre serverele unde ne oferă acel nelimitat, ne dăm seamă că suntem limitați, chiar dacă ne oferă nelimitat. În online mărimea nu prea contează, adică spațiul de stocare, numărul de adrese de email/baze de date/conturi ftp și așa mai departe. Contează banda, procesorul și memoria RAM care ne este oferită.

Ne oferă totul pe tavă, doar că tava nu e de calitate și uneori se creapă tava. La Claus Web totul este specificat și îți poți face o idee de ce ai avea nevoie pentru site-ul tău. Oferă mai multe pachete de găzduire web, cel mai ieftin costă 0,75 de euro pe luna și arată așa: 1 GB spațiu de stocare, trafic lunar necontorizat, număr de procese 20 și 384 MB RAM. Nu are rost să menționez că oferă subdomenii nelimitate, filtre anti-spam și anti-virus și alte minunății, pentru că eu vreau să menționez că oferă specificat clar în fiecare pachet numărul de procese și memoria ram oferă. Asta este o inițiativă lăudabilă să oferi informațiile necesare clienților. Multe companii ascund astfel de informații și îți sugerează mereu să faci upgrade la alt pachet. Mai jos sunt cele mai ieftine pachete de la Claus Web.

Iar acum, partea care îmi place: sfaturi 🙂

  • Testează! Vrei găzduire de la Claus Web să zicem, cumperi un pachet de găzduire, îți place cum se mișcă și într-un moment dat, apare o problemă. Nu funcționează DNS-ul de exemplu. Deschide un ticket de suport și vezi în cât timp îți răspunde, cum se comportă și cât de repede rezolvă problema. Suportul este ESENȚIAL pentru tine!
  • Back-up-ul trebuie să se realizeze de ei, automat, cât mai frecvent. Da, un back-up te va scoate de la mari probleme. Două firme din România, în decurs de 5 ani, au rămas fără datele clienților. E bine să faci și tu, dar și ei.
  • Viteza, HDD sau SSD. Cu cât serverele sunt performante, șansele ca site-ul tău să se încarce mai bine sunt mari. Alege mereu noile soluții, precum găzduirea pe SSD, dar nu zic că găzduirea pe HDD-uri nu e bună. Sunt diferențe mari, dar e ok, depinde de buget.
  • Alege servicii de găzduire din România, doar România. România, România, România. Susține companiile românești!

Am folosit servicii de găzduire din alte țări, am rămas uimit de modul în care eram tratat și de serviciile oferite. Suportul este destul de dificil, mai ales dacă dai peste un indian care trebuie să îți ofere suportul. Au fost momente când am sunat pentru suport tehnic, mi-au răspuns indienii și sincer, engleza lor, lasă mult de dorit, iar soluțiile sunt mai greu de găsit atunci când nu te poți înțelege cu un om.

Iar încă un sfat: nu cumpărați servicii de găzduire web de la firme mari, cu mii de clienți. Nu îți vor oferi suportul așa cum ar trebui. O firmă care are o mie de clienți poate să ofere suport de calitate, dar atunci când firmă are 100.000 de clienți, suportul este slab calitativ. Eu aleg doar companii micuțe, care oferă suport de calitate și fără probleme de comunicare.

Deci, articolul este gata. Dacă ai ajuns aici, eu îți mulțumesc că ai citit tot. Nici nu mi-am dat seama că am scris peste 1100 de cuvinte, primul meu articol de o astfel de lungime. Urmează încă unul, continuarea. Până atunci, faceți cercetări, căutați, cereți sfaturi și nu alegeți fără să știți ce aveți nevoie pentru site-urile voastre.

Anvelope potrivite pentru micuta mea masina

In ultimii doi ani de zile am facut multe schimbari radicale, atat schimbarea locului de munca cat si achizitia unei garsoniere intr-un nou oras. Garsoniera pentru ca nu vreau sa investesc multi bani, mai ales ca am si un teren si strang banii pentru casa. Dar nu despre asta este vorba in acest articol.

Pentru ca am schimbat orasul si locul de munca, am zis ca mai trebuie sa fac ceva, sa imi cumpar si o masina. Nu de alta, dar mai mult fac cu autobuzul pana la munca decat cu masina, iar iarna ce sa spun, frig de ingheti, miroase urat si asa am decis sa imi cumpar masina.

Masina este un Ford Kuga Zetec de 2 litri. Iarna am anvelope potrivite, dar cele vechi, deja sunt de schimbat. Am cautat anvelope pe internet si am gasit la pneunet.ro o gama larga de anvelope si am zis ca, poate, cine stie, gasesc si pentru Kuga mea. Si da, am gasit. Au o functie foarte frumoasa prin care poti sa gasesti exact ceea ce te intereseaza, iar daca nu gasesti, cu siguranta un mesaj sau un apel telefonic iti va rezolva problema.

Doar am selectat marca dorita, numele masinii si motorul si rezultatul… o gramada de anvelope pentru toate sezoanele, vara sau iarna. Dar 235/45 R19 99 W este ceea ce am nevoie, anvelopa de vara. Eu am gasit ceea ce imi trebuie, dar momentan, analizez preturile si produsele, sa aleg exact ceea ce am nevoie si calitatea corecta. Sa zicem ca ai o masina Skoda si cauti anvelope de vara pentru masina ta. Intri pe pagina de cautare speciala pentru masini Skoda si gasesti toate produsele disponibile pentru masina ta.

Atunci cand caut un magazin pe internet, chiar daca gasesc produsele cele mai de calitate, preturile cele mai bune si cele mai cele… daca nu gasesc pareri pozitive, recomandari sau articole de lauda despre magazin eu nu cumpar. Asa fac mereu.

De aceasta data, am ales sa caut informatii pe internet despre magazinul pneunet.ro, care este un magazin, dupa parerea mea, nou pe piata, dar asta nu inseamna ca nu ofera serviciile si produsele prezente pe site-ul de prezentare. Am inceput sa caut si nici nu a trecut mult si am gasit o multime de articole pe bloguri, forumuri si recomandari in retele de social media. Un articol ar fi acesta, scris de Vienela.

Pai daca gasesti recomandari peste recomandari si o gramada de articole de recomandare, inseamna ca magazinul este serios, corect? Da! Inca nu stiu ce sa cumpar, inca am timp sa imi schimb anvelopele, oricum vremea e urata, chiar daca nu mai este zapada.

Kuga mea o sa iubeasca noile anvelope, sper sa fac alegerea buna. La astfel de lucruri nu ma pricep, sincer, iar daca gresesc, stiu ca eu am gresit si nu altcineva. Dar ce sa gresesti, sunt anvelope cu garantie, calitate ridicata si cred ca se pot returna daca nu esti multumit, cel putin asa zice legea comertului electronic, dar nu stiu daca se aplica si la astfel de produse. Ramane de vazut 😉

 

De Ziua Femeii, jandarmerițele din Maramureș au fost sărbătorite

Cu ocazia Zilei Femeii, toate doamnele și domnișoarele care lucrează în cadrul Jandarmeriei Maramureș au beneficiat de o supriza plăcută când au sosit la serviciu. Acestea au fost întâmpinate de cei din conducerea Jandarmeriei cu flori și mici cadouri, dar și cu urări specifice acestui început de primăvară.

Chiar dacă nu tot personalul de sex feminin a fost prezent în data de 8 Martie la serviciu, nimeni nu a fost uitat iar florile au fost trimise prin colegi către toate angajatele ce poartă uniforma albastră.

Locotenent colonelul Floristeanu Petru Marcel, Inspector Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș a transmis un mesaj cu ocazia acestei zile aniversare și a ținut să precizeze că tot personalul unității de jandarmi din Maramureș prețuiește această zi specială și este alături de colegele lor.

Eveniment Religios la Catedrala Episcopală Ortodoxă din Baia Mare

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Rohia va fi adusă în data de 3 martie 2017 și expusă credincioșilor la Catedrala Episcopală Ortodoxă Sfânta Treime din Baia Mare.

Acest eveniment religios se va desfășura pentru celebrarea marii sărbători religioase Duminica Ortodoxiei, o zi deosebită pentru toți creștinii ortodocși, zi în care se cinstesc Sfintele Icoane. Povestea celebrei Icoane de la Mănăstirea Rohia spune că aceasta a scăpat dintr-un incendiu doar prin Minunea Născătoarei de Dumnezeu.

Icoana va fi expusă publicului până pe data de 6 martie, când ea se va întoarce înapoi la Muntele Sfânt al Rohiei unde se află și Mănăstirea Rohia. Toți credincioșii care vor venii la Sfânta Catedrală din Baia Mare pentru pelerinaj vor primi în dar o iconiță sfințită ca semn de binecuvântare, iar un grup de preoți vor sta lângă Sfânta Icoană și vor unge cu untdelemn sfințit pe toți cei care vor veni să se închine și să vadă această Icoană Sfântă.

Catedrală Episcopală „Sfanta Treime” din Baia Mare va sta deschisă non-stop, atâta timp cât celebra Icoană se va afla în această locație, pentru că un număr cât mai mare de creștini să poată avea acces în acest locaș de cult.

Caravana Universității Babeș-Bolyai vine în Baia Mare

În data de 6 martie 2017 voluntarii din cadrul Organizației Studenților de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj vor fi prezenți în 4 licee din Baia Mare în scopul informării liceenilor din anii terminali despre tot ceea ce înseamnă viața de student, admiterea și oferta educațională a celebrei Universități din Cluj-Napoca.

Astfel, sunt programate întâlniri cu viitorii studeți în urmtoarele locații: Colegiul Național Vasile Lucaciu, Colegiul Național Mihai Eminescu, Liceul Teoretic Nemeth Laszlo și Colegiul Național Gheorghe Șincai.

Această caravană educațională are drept scop promovarea Universității din orașul Cluj Napoca, prezentarea ofertei sale educaționale, a facilităților pe care aceasta le pune la dispoziția viitorilor săi studenți, dar și informarea liceenilor în ceea ce privește concursul de admitere ce se va desfășura în acest an universitar.

Totodată vor fi prezentate și oportunitățile pe care liceenii le pot avea în ceea ce privește activitatea de voluntariat și proiectele pe care Organizația Studenților din UBB le desfășoară.

Această caravană își propune ca anul acesta să ajungă în peste 50 de licee din toată țara și se află deja la al patrulea an de când a început acest proiect educațional susținut de Universitatea din Cluj-Napoca.